
Simpozion naţional Harghita
09. 10. 2009
Elevii şi cadrele didactice sunt invitate să participe cu lucrări la Simpozionul Naţional „CULTURĂ,CREDINŢĂ ŞI TRADIŢIE LA IZVOARE”, ediţia a I-a cu tema „Dublă aniversare Harghiteană”
- 70 ani de la moartea primului patriarh român MIRON CRISTEA şi
- 15 ani de la înscăunarea primului episcop ortodox IOAN SELEJAN
organizat de către Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu,, Topliţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, Episcopia Ortodoxă Română a Harghitei şi Covasnei. Lucrările simpozionului se vor desfăşura în data de 14 noiembrie iar înscrieri se pot face până în data de 1 noiembrie 2009.

Consfătuire an şcolar 2009-2010
21. 09. 2009
Consfătuirea anuală la disciplina religie, pentru anul şcolar 2009-2010, va avea loc vineri, 2 octombrie 2009, ora 10, în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului. Participă ca invitat de onoare, Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului.

Master Educaţie Creştină Ortodoxă
16. 09. 2009
Nevoia dezvoltării domeniului educaţiei religioase în şcoală şi biserică a condus la deschiderea unei noi linii de masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna” din Sibiu, cu durata de 4 semestre (2 ani). Perioada de înscriere: 15-29 septembrie 2009.
Titulari de cursuri la masteratul „Educaţie Creştină Ortodoxă” sunt pr.dr. Dorin Opriş şi dr. Monica Opriş.
http://teologie.ulbsibiu.ro/Educatie-crestina-ortodoxa2009.htm
Materiale didactice
16. 09. 2009
Materiale didactice, manuale aprobate de M.E.C.I. şi auxiliare, seturi de planşe, ghiduri de proiectare didactică şi alte materiale utile în activitatea didactică pot fi comandate on-line de pe site-ul editurii Sf.Mina.
http://www.editurasfmina.ro/librarie/
Modele Planificări
16. 09. 2009
O legătură utilă pentru profesorii debutanţi care au nevoie de îndrumare şi exemple în elaborarea planificărilor semestriale. Modelele de planificări propuse pe site-ul Didactic.ro pot fi adaptate cu uşurinţă specificului activităţilor didactice din fiecare unitate şcolară, în concordanţă cu curricumul aprobat.
http://www.didactic.ro/materia-filosofie-religie-10
Pagina 2   din 3   pagini  
[Ultima pagină] 

